România va găzdui prima ediție a Campionatului european de înot în ape înghețate, în perioada 2-4 februarie 2024, la Oradea, a anunțat președintele asociației Ice Swimming and Open Watter (ISOW), Paul Georgescu, pentru Agerpres.
Campionatul european de înot în ape înghețate, prima competiție de acest nivel din istoria disciplinei, se va desfășura în perioada 2-4 februarie 2024, iar lotul României va fi alcătuit până la finalul anului 2023, a precizat președintele ISOW.
„O să aveţi foarte mari surprize plăcute anul viitor, la Oradea, când foarte mulţi colegi de bazin ai lui Andrei Enache (câştigător al concursului AquaChallenge 2023 şi al Campionatului naţional de înot în ape deschise din Constanţa – n.red.) şi din alte cluburi vor participa la probele de 50 şi 100 de metri şi sper ca România să fie printre primele naţiuni cu cele mai multe medalii”, a declarat Paul Georgescu.
El a menționat că va fi organizat un eveniment la București pentru selectarea românilor care vor să ia parte la European. Cel mai probabil, înotătorii vor participa la un concurs pentru stabilirea timpilor de înscriere.