Până unde a ajuns digitalizarea: Bogații lumii vor să își descarce creierul în computer

Până unde a ajuns digitalizarea: Bogații lumii vor să își descarce creierul în computer
Sursa foto: Shutterstock

Dezvoltarea tehnologică este tot mai rapidă, iar digitalizarea ar putea ajunge la stadiul când conștiința umană se va putea descărca în calculator. Deocamdată nu este posibilă, dar se fac deja sondaje pe acest subiect, mai ales pentru că o mare parte din bogații lumi sunt gata să-și ofere averea pentru așa ceva, potrivit Alephnews.ro.

Investițiile americane în soluții de prelungire a vieții au ajuns la 5,2 miliarde de dolari anul trecut

Astăzi totul se digitalizează și poate că se va ajunge și la digitalizarea conștiinței umane, astfel oamenii ar putea trăi la nesfârșit și creierul lor ar fi în continuă funcțiune, scrie Fortune. Investițiile americane în soluții de prelungire a vieții au ajuns anul trecut la 5,2 miliarde de dolari, potrivit sursei citate.

Fortune publică și un sondaj cu participarea a 3000 de cetățeni americani, din care reiese că 41% dintre aceștia sunt atenți să doarmă suficient, să mănânce sănătos și să ia vitamine, toate acestea pentru a trăi cât mai mult. Însă unii americani sunt gata să recurgă și la măsuri extreme în acest sens.

41% dintre participanții la studiu cu venituri majore, ar fi de acord să-și descarce creierul într-un computer

Dintre cei bogați, adică cei cu un venit de peste 250.000 de dolari pe an, 41% au spus că ar fi de acord să-și descarce creierul într-un computer ca să devină practic nemuritori.

Dintre cei cu venituri mici, doar 19% ar face acest lucru. Apoi, 40% dintre bogați ar fi interesați să modifice genele viitorilor lor copii, în comparație cu 20% dintre cei mai săraci.

Sondajul mai arată că americanii bogați sunt mai dispuși să riște, dacă văd că ar merita. Astfel, 42% din cei bogați au răspuns că ar lua medicamente cu potențial de risc, dacă acestea ar vindeca boli cronice, potrivit revistei Fortune.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`