Accident rutier pe drumul spre litoral. 2 morți și 3 răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de pietoni

Accident rutier pe drumul spre litoral. 2 morți și 3 răniți după ce o mașină a intrat într-un grup de pietoni
Sursa foto: jannoon028/ Freepik

UPDATE: 19 august, ora 10:45// Șoferul a fost găsit de polițiști. Testele au concluzionat că acesta se afla sub influența unui cocktail de droguri.

–ȘTIRE INIȚIALĂ–

Tragedie pe litoral, sâmbătă dimineață. O mașină a intrat într-un grup de 8 pietoni, la ieșire din localitatea 2 Mai. Evenimentul rutier a dus la decesul a doi oameni și la rănirea altor 3. Cele două victime care și-au pierdut viața, un băiat și o fată, aveau vârste cuprinse între  18 și 20 de ani. De asemenea, alți doi băieți și o fată au suferit răni și au fost transportați la Spitalul Mangalia pentru îngrijiri medicale urgente.

Accidentul a avut loc în jurul orei 05:20, pe DN39/E87, un drum important ce leagă localitățile Mangalia și Vama Veche. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Constanța (SAJ Constanța). Autoritățile au intervenit prompt, trimițând la fața locului două echipe SMURD și trei echipe B2 SAJ pentru a acorda asistența medicală necesară și pentru a gestiona situația de urgență.

Șoferul a fugit de la locul accidentului.

Circumstanțele exacte ale accidentului rămân neclare în acest moment. Totuși, având în vedere locația tragică, se presupune că ar putea fi vorba despre un grup de tineri care se deplasau pe partea carosabilă și au fost surprinși de autoturism. Autoritățile vor continua ancheta pentru a determina cauzele precise ale acestui incident devastator.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`