Ce spune Ruxi Opulență despre rolul de mamă: „Îmi pare rău…” / Este pregătită sau nu influencerița pentru a avea un copil

Ce spune Ruxi Opulență despre rolul de mamă: „Îmi pare rău...” / Este pregătită sau nu influencerița pentru a avea un copil
Sursa foto: Instagram - @rux.si.opulenta

Ruxi Opulență este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite persoane publice din România. Înainte de a se face cunoscută la „Bravo, ai stil”, Ruxi s-a făcut remarcată prin intermediul clipurilor video pe care le publica alături de Creața, una dintre prietenele sale cele mai bune din acea vreme.

Influencerița nu este vede fiind mamă, iar în prezent susține că totul este o provocare și că se bucură de această perioadă în care este singură.

Ruxi Opulență, despre rolul de mamă

Chiar dacă iubește nespus de mult copiii, Ruxi a menționat că nu se vede prea repede în rolul de mamă, pentru că rolul de părinte aduce mai multe provocări la pachet.

„Ce să zic, nu e vina lor. „Îmi pare rău” pentru ele. Sincer, nu mă văd și nici nu prea îmi doresc. Adică mă simt foarte bine așa și vreau să rămân așa momentan. Dacă e să se întâmple, să cunosc persoana potrivită care să mă facă să simt că vreau asta, nu zic „nu”, dar nu trăiesc cu dorința asta. Eu acum pot să stau liniștită, Nico trebuie să alerge după copii”, a declarat Roxana Erdei.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de RUXI (@rux.si.opulenta)

De când a devenit cunoscută publicului, Ruxi a reușit să își facă o comunitate de peste 531.000 de susținători. Chiar dacă a ajuns la una dintre cele mai minunate momente din viața sa în ceea ce privește activitatea profesională, Ruxi vrea să muncească la fel de mult pentru a-și consolida reputația din online.

„Pentru mine, e muncă ce fac și nu mă gândesc decât că am de muncit și că am de făcut anumite lucruri. Nu fac nimic ca să ies în evidență, niciodată nu am făcut ceva ca să ies în evidență. Eu am crescut pentru că am fost eu și m-am prezentat cum sunt eu. Faima pentru mine e ceva ce vine cu munca. Nu e ceva ce mi-am dorit sau să spun că sunt faimoasă. Uneori prefer să nu fiu”, a mai adăugat influencerița, potrivit spynews.ro.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de RUXI (@rux.si.opulenta)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)
19:41 - De ce nu ar trebui să bei prea multă apă dacă îți dorești să fii hidratat pe tot parcursul zilei. Câtă apă este necesar să bem
19:29 - Bogdan Matei (PSD), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Luni vom avea o ședință a grupurilor reunite și vom stabili. Eu nu cred că este oportună o astfel de lege
19:12 - Alexandru Dimitriu (USR): Iohannis seamănă tot mai mult cu Piedone (VIDEO)
19:06 - Care sunt cele mai bune alimente pentru îmbunătățirea sistemului imunitar? Ce trebuie să consumăm în această perioadă
18:51 - Câte clase are, de fapt, Sorin Bontea. Juratul de la MasterChef a recunoscut totul: „Bucătăria m-a ales pe mine”