Kellingley Colliery, ultima mină de cărbune din Marea Britanie, se închide. Evenimentul pune punct unei ere pentru ţara în care a „explodat“ revoluţia industrială alimentată de acest combustibil.
Minerul Tony Carter a susținut pentru News Republic faptul că nu este vorba doar despre cele 450 de slujbe ce vor fi pierdute, ci și o parte din istoria țării.
La rândul ei, Uniunea Națională a Minerilor acuză guvernul că a abandonat o industrie care a ajutat la construirea unui adevărat imperiu. Keith Pouson, membri al Uniunii, a susținut că este cu adevărat scandalos că liderii politici și-au întors spatele de la o mină care era profitabilă și de la întreaga industrie.
Minele de cărbune din Marea Britanie au fost treptat închise, în contextul în care există o tot mai mare preocupare pentru mediu. Astfel, sunt luate tot mai multe măsuri care să limiteze emisiile de carbon și, în acest mod, să stopeze procesul de încălzire globală.