Nicolas Sarkozy, fost președinte al Franței, susține că „diplomația, discuțiile și convorbirile” sunt „singurele modalități” de a pune capăt războiului din Ucraina, transmite Politico.
Într-un interviu publicat miercuri de cotidianul francez Le Figaro, fostul lider de la Paris a susținut că Europa trebuie „să își clarifice strategia” și să caute un compromis cu Rusia, mai degrabă decât să urmeze „ciudata idee” de a finanța un război fără să îl poarte.
„Fără compromis, nimic nu va fi posibil și riscăm ca situația să degenereze în orice moment. Acest butoi de pulbere ar putea avea consecințe îngrozitoare”, consideră Nicolas Sarkozy.
El a condamnat decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina drept „gravă” și „un eșec”, dar a insistat că Rusia este „vecina Europei”. În ciuda neînțelegerilor din trecutul comun, „avem nevoie de ei, iar ei au nevoie de noi”, a adăugat fostul președinte francez.
În interviul său, Sarkozy a reluat puncte de vedere care erau cândva comune în cercurile diplomatice din Franța, în care se punea accentul pe îndelungata istorie care leagă Franța și Rusia. Totuși, astfel de opinii și-au pierdut din aplomb după începutul invaziei, iar abordările mai dure au prins tot mai mult contur.
Însuși Emmanuel Macron, actualul președinte al Franței, respingea, până cu puțin timp înainte de război, avertismentele conform cărora Vladimir Putin se pregătea să invadeze Ucraina. În primele săptămâni ale invaziei a avut convorbiri îndelungate cu omologul său rus, în încercarea de a-l convinge să își retragă trupele. De atunci, însă, chiar și Macron a adoptat o poziție mai dură în privința Rusiei și a promis că va sprijini Ucraina până la victorie.
Sarkozy s-a delimitat de poziția lui Macron în privința Ucrainei, spunând că „intuiția” inițială a actualului președinte francez „a fost corectă”, dar nu a reușit să și-o urmeze, pe de o parte, „din cauza presiunii din partea est-europenilor”.