Institutul Național de Protecție Socială din Italia (Inps) va acorda, în luna august 2023, un bonus ocazional de 150 de euro ca măsură anti-inflație. Acest bonus a fost inițial programat pentru luna februarie, însă datorită unor probleme tehnice și birocratice, distribuirea acestuia a fost amânată, potrivit Româniatv.net.
Bonusul anti-inflație de la Inps vine ca un ajutor în fața creșterilor de prețuri din ultimul an. Printre beneficiari se numără cei care primesc încă Venitul de Cetățenie, dar și anumite categorii de muncitori și pensionari.
Acest bonus este garantat pentru toate familiile care au în componență un minor, o persoană peste 60 de ani sau una cu dizabilități.
Pentru a verifica dacă fac parte dintre beneficiarii bonusului de 150 de euro, persoanele pot vizita site-ul MyInps.
Pentru cei care beneficiază de Venitul de Cetățenie nu există nicio procedură specială de urmat. Beneficiarii eligibili pentru luna august vor găsi bonusul de 150 de euro adăugat automat pe cardul lor Postepay, unde sunt, de obicei, transferați acești bani.
Tot pentru a primi bonusul în mod automat, angajații și pensionarii trebuie să aibă un venit anual care să nu depășească 20.000 de euro în anul 2021.
Categorii precum antreprenorii individuali, lucrătorii sezonieri, cei cu contracte pe timp determinat, lucrătorii autonomi ocazionali și lucrătorii din domeniul artistic trebuie să depună o cerere, potrivit sursei citate.