Wizz Air a anulat toate cursele spre o destinaţie în luna octombrie

Wizz Air a anulat toate cursele spre o destinaţie în luna octombrie
Sursa foto: Shutterstock

Wizz Air anunţă noi anulări de zboruri. Sunt vizate cursele din luna octombrie de la Cluj spre Abu Dhabi. Zborurile pe această rută vor fi reluate în luna noiembrie. Compania anunță că pasagerii afectați vor fi despăgubiți.

Noi probleme pentru românii care zboară cu Wizz Air

Anulările au loc după ce săptămâna trecută, reprezentanţii Wizz Air au anunţat că vor anula mai multe zboruri în perioadă următoare, după ce producătorul a cerut să facă verificări în avans la motoarele aeronavelor.

Unii pasageri au fost anunţaţi deja cu privire la anularea zborurilor, pe e-mail. Potrivit informaţiilor Observator, cursele cu pricina vor fi operate începând cu luna noiembrie.

Săptămâna trecută, compania aeriană Wizz Air a anunţat că este nevoită să anuleze unele zboruri, din cauza unor verificări făcute în avans la motoare GTF, la solicitarea producătorului. Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

Autorităţile de la Bucureşti nu au cum să sancţioneze compania aeriană pentru că Wizz Air nu are reprezentanţă în ţara noastră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`