Jador și-a impresionat fanii, în timpul concertului: „A fost magic”

Jador și-a impresionat fanii, în timpul concertului: „A fost magic”
Sursa foto: Facebook / Jador

Cu mii de fani are participă la concertele lui, se poate spune că Jador este unul dintre cei mai apreciați cântăreți de manele din generația nouă.

Cum i-a impresionat Jador pe fanii săi, la ultimul concert

Se pare că faima sa și aprecierea fanilor nu l-au schimbat deloc pe artist, acesta păstrându-și modestia și carisma cu care le-a cucerit inimile numeroșilor ascultători ai săi.

La ultimul concert pe care l-a susținut, chiar în cursul zilelor trecute, Jador a luat pe toată lumea prin surprindere, atunci când, în mijlocul concertului, s-a oprit din cântat. Și nu doar că s-a oprit din cântat, asta căci Jador a vrut să le facă o surpriză fanilor lui și l-a urcat pe scenă, alături de el, pe unul dintre adolescenții prezenți la spectacol.


Astfel că, în imaginile care au fost postate imediat în mediul online chiar de manelist, se vede cum acesta a renunțat la microfon și la ochelari pentru a le dărui fanului său.

„I-am dat microfonul și ochelarii mei! Nu puteam sa dau cele mai valoroase lucruri pentru mine decât unui fan! Momente memorabile pe scenă! Am avut onoarea să-l invit să urce pe scenă și să cânte o piesă alături de mine.

A fost pur și simplu magic să împărtășim această experiență autentică cu voi, iar voi, fani minunați, ați făcut atmosfera completă cântând împreună! Mulțumesc pentru susținerea voastră necondiționată și pentru energia voastră extraordinară!”, a povestit Jador pe rețelele sociale, potrivit SpyNews.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)
19:41 - De ce nu ar trebui să bei prea multă apă dacă îți dorești să fii hidratat pe tot parcursul zilei. Câtă apă este necesar să bem
19:29 - Bogdan Matei (PSD), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Luni vom avea o ședință a grupurilor reunite și vom stabili. Eu nu cred că este oportună o astfel de lege
19:12 - Alexandru Dimitriu (USR): Iohannis seamănă tot mai mult cu Piedone (VIDEO)
19:06 - Care sunt cele mai bune alimente pentru îmbunătățirea sistemului imunitar? Ce trebuie să consumăm în această perioadă
18:51 - Câte clase are, de fapt, Sorin Bontea. Juratul de la MasterChef a recunoscut totul: „Bucătăria m-a ales pe mine”