O leoaică a fost împușcată mortal, luni, în Coreea de Sud, după ce a scăpat dintr-o fermă privadă și a provocat o căutare în care au fost implicați peste 100 de polițiști și evacuarea a zeci de persoane dintr-o zonă de camping aflată în apropiere, relatează Reuters.
Sasoonee, o leoaică din Coreea de Sud, a fost dată dispărută în jurul orei 1:30 dimineața, ora României, în comitetul Goryeong din sud-estul țării. Se crede că a scăpat printr-o poartă lăsată deschisă, a relatat agenția de presă Yonhap, citându-l pe proprietarul fermei respective.
O jumătate de oră mai târziu, animalul a fost găsit de autorități în tufișurile de lângă fermă și a fost împușcat mortal, a precizat un oficial al pompierilor pentru Reuters.
Oficialul spune că nu știe dacă leoaica reprezenta o amenințare sau dacă autoritățile au încercat să folosească o săgeată tranchilizantă pentru a o prinde în viață.
Agenția Yonhap susține că ferma respectivă le oferă tururi persoanelor care doresc să vadă animalele de acolo.