Radu Oprea (PSD): „Am două vești bune din datele macroeconomice” / Răspunsul ministrului Economiei, întrebat despre pilele și rudele angajate prin instituțiile statului (VIDEO)

Radu Oprea (PSD): „Am două vești bune din datele macroeconomice” / Răspunsul ministrului Economiei, întrebat despre pilele și rudele angajate prin instituțiile statului (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / Ștefan Radu Oprea

Radu Oprea (PSD), ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a declarat duminică, pentru B1 TV, că „deficitul comercial la 5 luni a scăzut cu 2,2 miliarde” și că „inflația e dintr-o cifră”, două vești bune din ultima perioadă.

Întrebat, în schimb, ce părere are despre toate pilele și rudele angajate prin instituțiile statului, acesta a spus că se întâmplă ca oamenii să se cunoască la locul de muncă și să-și întemeieze familii. Totodată, a ținut să se refere la oamenii profesioniști angajați la stat și a promis că va veni cu vești bune și în ce privește profitul operațional al companiilor de stat.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Selectiv”, moderată de Dan Bucura pe B1 TV.

Radu Oprea, „vești bune” din macroeconomie

„Două vești bune pe care le-am văzut în datele macroeconomice din ultima perioadă: deficitul comercial la 5 luni a scăzut cu 2,2 miliarde. E un lucru foarte important, un obiectiv pe care-l avem în programul de guvernare, acela de a scădea de deficitul comercial și cu măsurile pe care le luăm prin schemele de ajutor de stat, de stimulare pe zonele unde avem potențial, cum e la procesarea produselor agro-alimentare sau la materiale de construcție, lucrurile vor fi simțite și mai bine. Al doilea exemplu: inflația e dintr-o cifră – 9,4%, adică sub 10%”, a declarat Radu Oprea.

Apoi, la fel ca premierul Marcel Ciolacu, șeful său de partid, a vorbit despre datoria de 200 de miliarde lăsată de pe vremea guvernării Cîțu: „60% din ce plătim azi vine de atunci, din acea perioadă. Sunt lucruri pe care unii le ocolesc”.

„În magazine azi, pentru că funcționează deja acea Ordonanță de reducere a prețurilor la alimentele de bază, o spune Consiliul Concurenței că până la 34% s-au redus prețurile. E o realitate. Dacă ne uităm la INS, vedem că luna trecută e cu minus la produsele alimentare. Sigur că lucrurile acestea își fac efectul în timp. Acestea reprezintă o medie, dar realitatea din fiecare magazin arată că avem prețuri mai mici”, a continua ministrul PSD.

Ce a spus Oprea despre rudele și pilele angajate prin instituții

Întrebat în legătură cu pilele și rudele angajate în instituțiile statului, Radu Oprea a răspuns: „Mereu când am fost în serviciul public, în toate în instituțiile sunt oameni care lucrează mult și bine și nu vorbim despre ei și nici nu avem curiozitatea să-i descoperim, să le spunem măcar un simplu „mulțumesc”. Ar conta pentru ei foarte mult, că munca lor e valorizată. Dacă știm să-i găsim, garantez că lucrurile vor merge mult mai bine în statul român”.

Despre cazurile în care soț și soție lucrează în aceeași instituție, ministrul a spus că probabil respectivi s-au cunoscut la locul de muncă: „Importantă e performanța pe care o pot face oamenii care reprezintă statul român”.

„Cred că o să vă produc o surpriză la finalul anului, când o să ne uităm împreună pe profitul operațional al companiilor de stat”, a mai afirmat Radu Oprea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`