Revenită în țară, o româncă este șocată de nivelul de prosperitate al României: „E de ajuns să mă uit în aeroporturi”

Revenită în țară, o româncă este șocată de nivelul de prosperitate al României: „E de ajuns să mă uit în aeroporturi”
Foto: Facebook

O româncă care locuiește în Franța de 20 de ani a decis să petreacă o vacanță în România împreună cu soțul său francez și cele două fetițe ale lor.

Reacția unei românce care a revenit de curând în țara noastră

Antonela Barraqué este o româncă care a fost profund impresionată de transformările pe care țara noastră le-a parcurs în decursul ultimelor două decenii.

„Nu trebuie să mă uit la prețurile din România, nici la bani. E de ajuns să mă uit în aeroporturi. Văd că românii pleacă în vacanțe mult mai exotice decât mi-aș permite eu locuind în Franța. Deci e greu, nu contestat, probabil e foarte greu, dar financiar pare că ei câștigă mult mai bine decât mine ”, a declarat Antonela Barraqué, potrivit Romaniatv.

Femeia a vorbit despre provocările financiare

În momentul de față, femeia de origine română activează în cadrul industriei bancare și menționează că traiul în Franța este extrem de costisitor. Cu toate acestea, situația nu este prea diferită nici în România în ceea ce privește nivelul ridicat al cheltuielilor de trai.

„Rata mea la bancă e de 1600 de euro, cheltuielile mele ajung la 2500 de euro. S-au scumpit prețurile și în Franța. Cu 20 de euro nu mai cumperi ce luai altădată. La fel ca aici (în România n.r.), cu 100-200 de lei nu mai cumperi ce cumpărai”, a mai spus românca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)