Real Madrid a anunțat că portarul său, Thibaut Courtois, a suferit o ruptură de ligament încrucișat și va fi operat în următoarele zile.
Portarul belgian dintre buturile Realului s-a accidentat la antrenamentul de joi dimineață.
„După testele efectuate jucătorului nostru Thibaut Courtois a fost diagnosticat cu o ruptură de ligament încrucișat anterior la genunchiul stâng. Jucătorul va fi operat în următoarele zile”, anunță „los blancos” într-un comunicat transmis joi.
Accidentarea l-ar putea ține departe de teren între șase și nouă luni de zile. Al doilea portar al echipei este Andriy Lunin, însă sunt șanse să se opteze pentru aducerea unui alt jucător pentru postul de titular.
Real Madrid urmează să debuteze în noul sezon sâmbătă, de la 22:30, pe terenul lui Athletic Bilbao, în prima etapă din campionatul Spaniei.
„Los blancos” vin după o stagiune în care au cucerit Cupa Regelui, dar au terminat pe 2 în La Liga și au fost eliminați în semifinalele Champions League.