Premii record la US Open 2023: Suma uriașă pusă în joc la ultimul Grand Slam / Simona Halep ar putea rata turneul

Premii record la US Open 2023: Suma uriașă pusă în joc la ultimul Grand Slam / Simona Halep ar putea rata turneul
Foto: Hepta/Abaca Press / Dubreuil Corinne/ABACA

Simona Halep este înscrisă la turneul de la US Open, ultimul Grand Slam al anului, care va începe la 28 august și se va termina pe 10 septembrie, la New York, dar șansele ei de a fi prezentă pe tabloul competiției sunt din ce în ce mai mici, scrie Prosport.ro.

US Open 2023: Premiile acestei ediții vor atinge un nivel record

Amărăciunea Simonei este cu atât mai mare cu cât, în așteptarea unui verdict de la tribunalul internațional care judecă speța de dopaj în care ea este implicată, organizatorii US Open au anunțat că premiile de la această ediție vor atinge un nivel record.

Astfel, americanii vor oferi premii în valoare de 65 de milioane de dolari, în creştere cu 8% faţă de ediţia 2022.

Toţi jucătorii care vor accede pe tabloul principal al turneului vor primi suma minimă de 81.500 de dolari, mai mare cu 44% faţă de ediţia din 2019, când premiul minim a fost de 58.000 de dolari.

Premiile de la US OPEN 2023

Câștigători: 3.000.000 dolari

Finaliști: 1.500.000 dolari

Semifinale: 775.000 dolari

Sferturi de finală: 455.000 dolari

Optimi: 254.000 dolari

Turul III: 191.000 dolari

Turul II: 123.000 dolari

Turul I: 81.500 dolari

Urmăriți B1TV.ro și pe
`