Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a dezvăluit miercuri că în urma incidentelor de la UNTOLD au fost citați organizatorii festivalului, Gheboasă dar și Jandarmeria. Acesta a declarat pentru Libertatea că cel mai târziu în luna septembrie va fi făcută procedura de citare și că inclusiv UNTOLD riscă sancțiuni.
CNCD va analiza cine sunt responsabili pentru piesa cântată de Gheboasă, care conține cuvinte obscene.
„Vom face procedura de citare. Vom cita Jandarmeria, artistul Gabriel Gavriș (n. red. Gheboasă) și organizatorii UNTOLD. După audieri, vom face o analiză pentru a vedea dacă s-a depășit limita dreptului de exprimare. Vom analiza circumstanțele în care a avut loc concertul, conținutul mesajului, cine a participat în public, adică dacă au fost minori, dacă există o răspundere a organizatorului și vom analiza și versurile, să vedem dacă este o incitare la ură sau discriminare”, a spus Csaba Asztalos.
El a precizat că există cazuri comparabile, iar astfel CNCD are un punct de plecare în privința eventualelor sancțiuni. „Drepturile și libertățile fundamentale pot fi limitate în anumite condiții, o posibilă sancțiune trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit și să nu afecteze esența dreptului. Vom lua însă în considerare și jurisprudența internă, pentru că avem cazuri comparabile. Să nu uităm, de exemplu, cazul Dani Mocanu, cu videoclipul și melodia Curwa, în care există o condamnare penală”, a adăugat președintele CNCD.
După ce a fost amendat de Jandarmeria Cluj, Gheboasă a acuzat autoritățile de rasism. Gheboasă, pe numele real Gabriel Gavriș, are 21 de ani.
S-a născut în Târgoviște, dar trăiește în București și s-a făcut remarcat datorită unei melodii lansate la jumătatea anului 2022, piesă al cărei videoclip a adunat peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube. Gheboasă are succes și pe TikTok, acolo are sute de mii de urmăritori și milioane de like-uri la clipurile postate.