Avarie la centrala nucleară de la Cernavodă. Unitatea 1 a fost deconectată de la rețea / Ce mesaj a transmis Nuclearelectrica

Avarie la centrala nucleară de la Cernavodă. Unitatea 1 a fost deconectată de la rețea / Ce mesaj a transmis Nuclearelectrica
Foto: Nuclearelectrica

După-amiaza zilei de marți, Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată de la rețea din cauza unei disfuncționalități.

Avarie la centrala nucleară de la Cernavodă

„Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în după-amiaza zilei de 8 august 2023 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.

Specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la deconectarea automată a Unității 1 de la SEN. Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.

În perioada următoare se vor efectua lucrări de remediere în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații. Deconectarea automată a Unității 1 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, transmite Nuclearelectrica, potrivit Antena3.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)