Greșeala fatală făcută de o femeie: Le-a dat foștilor socri să mănânce ciuperci otrăvite / Cei doi bătrâni au murit: „Nu am făcut nimic. I-am iubit”

Greșeala fatală făcută de o femeie: Le-a dat foștilor socri să mănânce ciuperci otrăvite / Cei doi bătrâni au murit: „Nu am făcut nimic. I-am iubit”
Sursa foto: Freepik.com

O femeie în vârstă de 48 de ani i-a chemat pe foștii socri la masă, în casa ei din Leongatha, în regiunea Gippsland din Victoria. Cei doi bătrâni, Gail și Don Patterson, au venit împreună cu sora lui Gail, Heather Wilkinson, și soțul ei, Ian.

Deși femeia susține că nu a avut nicio rea intenție, cei patru invitați ai săi s-au îmbolnăvit imediat după ce au luat masa împreună, pe 29 iulie, potrivit Mirror.

Starea invitaților femeii s-a înrăutățit

Starea invitaților autraliancei Erin Patterson s-a înrăutățit. Cele două surori, în vârstă de 66 și 70 de ani, au murit la două zile distanță. Don, în vârstă de 70 de ani, a murit a treia zi. Ian, în vârstă de 68 de ani continuă lupta pentru a trăi.

Femeia ar fi gătit „buretele viperei”, conform autorităților.

Deși nu a fost pusă sub acuzare în legătură, femeia a vorbit în public despre această tragedie.

„Nu am făcut nimic”, a declarat ea presei locale.

„I-am iubit și sunt devastată de moartea lor”, a adăugat Erin Patterson.

Timp de câteva minute, femeia a vorbit despre caz, dar nu a răspuns la întrebarea care ar fi trebuit să dezvăluie locul din care au fost culese sau cumpărate ciupercile respective.

Ea a descris cele două cupluri ca fiind „unii dintre cei mai buni oameni pe care i-a întâlnit vreodată”.

„Gail a fost ca o mamă pe care nu am avut-o, pentru că mama mea a murit acum patru ani, iar Gail a fost bună și amabilă cu mine. Ian și Heather au fost unii dintre cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Nu mi-au făcut niciodată nimic rău. Sunt atât de devastată de ceea ce s-a întâmplat și de pierderea suferită de comunitate, de familii și de proprii mei copii, care și-au pierdut bunica”, a adăugat ea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`