Ministrul Dezvoltării: „Nu suntem adepţii de a creşte impozitele în zona mediului de afaceri” / Răspunsul lui Adrian Veştea, întrebat de ce guvernanții nu au făcut reformele administrative până acum

Ministrul Dezvoltării: „Nu suntem adepţii de a creşte impozitele în zona mediului de afaceri” / Răspunsul lui Adrian Veştea, întrebat de ce guvernanții nu au făcut reformele administrative până acum
Foto: Adrian Ioan Veştea / Facebook

Adrian Veştea (PNL), ministrul Dezvoltării, a declarat că liberalii nu sunt adepții creșterilor de taxe, ci a eficientizării aparatului administrativ, lucru care se întâmplă acum și în alte țări. Acesta a mai precizat că trăim un moment istoric prin fondurile europene consistente alocate nouă, dar trebuie să fim atenți la deficitul bugetar și la reformele din PNRR pentru a putea efectiv încasa acești bani.

Veştea: PNL nu susține creșterile de taxe, ci eficientizarea aparatului administrativ

„PNL a fost permanent partenerul mediului de afaceri. De altfel, de fiecare dată, am militat pentru cota unică, am militat pentru a avea un echilibru pentru tot ceea ce înseamnă legislaţia pe partea de impozitare. Nu suntem adepţii de a creşte, sub nicio formă, impozitele în zona mediului de afaceri. Iar noi considerăm că este necesar să avem un parteneriat cu mediul de afaceri. (…)

Suntem mai degrabă implicaţi în eficientizarea actului administrativ. După cum am spus, am avut un parcurs , am făcut reforme administrative în zonele în care am lucrat. Cred că acelaşi lucru trebuie să se întâmple în foarte multe zone ale administraţiei publice. Cred că trebuie să facem reorganizări la nivelul fiecărei organigrame şi a fiecărei cheltuieli în care este implicată instituţia publică. Vor fi comasări de instituţii, vor fi o serie de măsuri care se vor vedea în perioada următoare”, a declarat Adrian Veştea la TVR Info, potrivit News.ro.

Veştea, despre fondurile europene: E o perioadă istorică pentru România

Ministrul Dezvoltării a mai spus că, în opinia sa, „este o perioadă istorică” pentru România prin prista fondurilor europene la dispoziție, inclusiv prin PNRR: „Poate duce la o şansă prin care companiile româneşti pot să aibă o resursă financiară prin care să poată implementa foarte multe proiecte. Şi autorităţile locale, de altfel”.

Totuși, a punctat el, este important „să ne încadrăm în deficitul bugetar”.

„Această alocare vine şi cu anumite restricţii şi reforme pe care noi trebuie să le facem. Cred că nimănui nu îi place să parcurgem această perioadă”, a mai precizat Adrian Veştea.

Întrebat de ce nu s-au luat aceste măsuri până acum, Adrian Veştea a spus că România se afla pe o creştere economică: „În tot acest parcurs, România a avut o creştere economică, raportată de instituţiile care evaluează acest lucru şi din acest motiv cred că a existat o soluţie acoperitoare. În prezent ne dăm seama că acest val care a venit pe seama războiului, pe seama creşterii preţului la utilităţi, pe ceea ce se întâmplă şi vedem că această situaţie nu se întâmplă doar în România, şi alteţări iau măsuri, regândesc sistemul administrativ”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)