Spania va fi, cel puțin până joi, lovită de cel de-al patrulea val de caniculă din această vară. Serviciul spaniol de meteorologie AEMET a anunțat luni, 7 august, că riscul de incendii forestiere este ridicat, potrivit Agerpres.
Miercuri, 9 august, este prognozată ca fiind cea mai călduroasă zi, când sunt așteptate 44 de grade Celsius în Madrid și la Jaen, în Andaluzia.
Luni, 7 august, regiunile din peninsula Iberică s-au confruntat cu temperaturi de până la 42 de grade Celsius în sudul Andaluziei și în regiunea Extremadura.
În unele zone pot fi nopți tropicale, cu temperaturi de peste 20 de grade și local peste 25 de grade Celsius.
În Portugalia aproximativ 7.000 de hectare au fost distruse de incendiile de vegetație, suprafață echivalată la cel puțin 10.000 de terenuri de fotbal, în Castelo Branco şi Proenca-a-Nova, în centrul ţării, în weekend.
Ca și în Spania, autoritățile portugheze au avertizat că riscul de incendii în această perioadă este ridicat.
„Acest val de căldură va fi în general mai intens, mai extins şi ceva mai persistent comparativ cu cele două pe care le-am avut în iulie”, a spus Ruben del Campo de la agenția AEMET.
Temperaturile ridicate și nivelul foarte redus de umiditate au dus la evaporarea mai rapidă a apei din rezervoare, dar și la o creștere a consumului. Pe 31 iulie, rezervoarele din Spania erau la 42,2% din capacitatea lor, conform Ministerului Mediului.