Gheboasă, pe numele său real Gabriel Gavriș, este unul dintre cei mai apreciați și ascultați cântăreți trap ai momentului. Nu de mult, trapper-ul a urcat pe scenă la Untold 2023, iar imediat după a apărut o serie de controverse pe Internet.
Gheboasă este unul dintre artiștii din generația tânără, făcându-se remarcat prin lansarea unei piese care a devenit populară pe TikTok.
Despre momentul pe care trapper-ul l-a avut în cadrul festivalului a vorbit și Cristian Tudor Popescu, care spune că acesta a stârnit trei feluri de reacții: indignare, solidaritate cu Gheboasă și compătimire lăcrămoasă.
„Obscenitățile din cântarea solistului Gheboasă la festivalul UNTOLD au stârnit trei feluri de reacții: 1. Indignare + deplângere moral-culturală față de „tineretul din ziua de azi”. 2. Solidaritate cu Gheboasă – „Toți vorbim urât, toți înjurăm, el a făcut-o pe scenă”. 3. Compătimire lăcrămoasă: „E un copil abandonat de mamă, cu tată pușcăriaș, n-are el nicio vină, societatea n-a fost în stare să-l recupereze”, a scris Cristian Tudor Popescu, pe Facebook.
Jurnalistul este de părere că în spatele momentului lui Gheboasă din cadrul evenimentului Untold 2023 este, de fapt, ceva mai „adânc și întunecat”.
„Cred că în spatele acestei „întâmplări” se îngroașă ceva mai adânc și mai întunecat. Ca să răspund celei de-a doua atitudini inventariate – înjur și eu. Când joc tenis cu cineva care mă știe, pe un teren în jurul căruia nu e nimeni care ar putea fi deranjat, urlu niște măscări care pot să calcineze urechi mai sensibile. E modul meu de a mă elibera de izâna care se acumulează în mine în urma interacțiunilor pe care încă le am cu viața publică actuală. Dar nu atribui înjurăturii o valoare, nu o rostesc public, nu face parte din a mea Weltanschauung. La vederea acestui cuvânt german cunoscut în istoria filosofiei, anticipez deja replici de soiul: „Te dai rotund, intelectualu lu pește!”. Fără ca respectivii să facă efortul de a cerceta semnificația acestui „monstru” lingvistic – viziune asupra lumii și vieții”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.
Totodată, momentul lui Gheboasă a fost asemănat de jurnalist cu Weltanschauung pentru tinerii care l-au aclamat în cor pe trapper.