După 9 ani de relație, Jojo și Paul Ipate s-au căsătorit în Puglia. Ce mesaj a scris mireasa

După 9 ani de relație, Jojo și Paul Ipate s-au căsătorit în Puglia. Ce mesaj a scris mireasa
Vedeta a postat o serie de poze de la cununia civilă, care a avut loc într-un peisaj mirific iar sub poze a scris: „Asta e dragoste! Si am zis: da! Te iubesc, Paul, până la cer și după!”, sursă foto: Instagram

Au plecat în vacanță în Italia și s-au și căsătorit. După nouă ani de relație, Cătălina Grama (Jojo) și Paul Ipate s-au cununat civil.

Jojo și Paul Ipate s-au căsătorit departe de România. Fiica lor, Zora, a fost domnișoară de onoare

La un moment dat, Jojo afirma că nu are nevoie de acte și că sunt căsătoriți în suflet. Acum, cei doi s-au răzgândit și au decis să facă cununia civilă, departe de România. Aceștia au plecat într-o vacanță alături de copiii lor, Zora și Achim, în Puglia (Italia), loc de unde au dat, de altfel, marea veste.

Vedeta a postat o serie de poze de la cununia civilă, care a avut loc într-un peisaj mirific iar sub poze a scris: „Asta e dragoste! Si am zis: da! Te iubesc, Paul, până la cer și după!”.

Jojo a îmbrăcat două rochii de mireasă, una din dantelă, mulată pe corp, cu spatele dezgolit și alta de prințesă. Zora a purtat tot o rochie albă, din voal. Ginerele a fost îmbrăcat de Adina Buzatu, într-un costum alb.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:37 - Gabriel Zetea, întrebat despre o eventuală guvernare cu USR: Singurul lucru pe care PSD îl exclude este o colaborare cu AUR, cu Șoșoacă / Sub nicio formă nu excludem PNL (VIDEO)
11:20 - Un mega meteorit a căzut pe fundul oceanului și a fiert apele de pe suprafața Pământului, acum trei miliarde de ani
11:14 - Alexandru Murau (PNL) susține că PSD a lansat o strategie pentru „mutarea a 10-20 de voturi/secție de votare pentru Simion” ca să îl ducă în turul 2 la prezidențiale
11:03 - Care a fost de fapt relația dintre Nadia Comăneci și Benone Sinulescu. Soția regretatului artist a mărturisit tot
10:56 - Șeful ONU ar urma să meargă în Rusia pentru o întâlnire cu Vladimir Putin. Ucraina condamnă vizita
10:40 - Marcel Ciolacu a dezvăluit cu ce echipă ține: Primul pahar de vin cu tata l-am băut într-un pahar cu Steaua / Una dintre bucuriile mele e că Dinamo a rămas în prima ligă
10:36 - Prima ninsoare din București va avea loc mult mai devreme decât ne-am aștepta. Ce spun meteorologii
10:25 - Imaginile șocante cu Angelina Jolie stârnesc în continuare reacții pe rețelele de socializare: „Ce, Doamne, se întâmplă cu venele ei?” și „Dacă aș fi asistentă m-aș năpusti să-i recoltez sânge”
10:03 - Care este orașul cu „cel mai lung bar din lume”? Este cunoscut pentru o băutură renumită
10:01 - Pamela Anderson le-a inspirat pe Drew Barrymore și Valerie Bertinelli să se demachieze în timpul unei emisiuni: „Nu vă simțiți mai libere? Eu mă simt eliberată„