Gică Hagi, supărat pe cei care au criticat Farul: „Rușine să le fie celor care au spus asta!”

Gică Hagi, supărat pe cei care au criticat Farul: „Rușine să le fie celor care au spus asta!”
Foto: Facebook @ Gheorghe Hagi

Hagi a ținut să le bată obrazul oamenilor de fotbal care au pus la îndoială valoarea adversarului întâlnit în Conference League. Constănțenii i-au eliminat cu greu pe armenii de la Urartu, 6-4 la general, iar antrenorul campioanei a venit cu câteva replici acide, la două zile după meci.

Hagi spune că cei care au comentat performanțele Farul sunt ridicoli

„S-a spus că echipa cu care am jucat noi e o echipă de Liga 2 sau Liga 3… Rușine să le fie celor care au spus asta! Anul trecut, campioana Armeniei a bătut-o pe CFR Cluj (n.r. – Pyunik Erevan). Ultima oară când am jucat cu naționala acolo, am pierdut. V-ați dus în ridicol spunând asta! (…)

Am jucat la 1.200 de metri altitudine (n.r. – în Armenia), e groasă! Nu e ușor! Dar echipa a arătat că are talent și a revenit. Dar mai zic ceva… Domnilor, nu contează cum începi, contează cum termini!”, a spus Gigă Hagi, citat de GSP.

Gheorghe Hagi, antrenorul campioanei Farul Constanța, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu Petrolul (duminică, ora 18:15).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)