19 județe sunt amenințate de grindină, vijelii și ploi torențiale. Unde și până când sunt anunțate codurile galben și portocaliu de furtună

19 județe sunt amenințate de grindină, vijelii și ploi torențiale. Unde și până când sunt anunțate codurile galben și portocaliu de furtună

ANM anunță că de sâmbătă, de la ora 18.00, până duminică dimineață, este valabilă o alertă cod portocaliu de ploi torențiale, grindină și vijelii în nouă județe. De la ora 13.00 intră în vigoare un cod galben de furtuni și în Banat, Crișana, Oltenia, vestul Transilvaniei și al Munteniei.

19 județe intră sub avertizări cod galben și portocaliu de furtună până duminică dimineață

Codul galben de furtuni va fi în vigoare în intervalul 5 august, ora 13.00 – 6 august, ora 10.00.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Potrivit ANM, pe parcursul zilei de duminică instabilitatea atmosferică se va manifesta îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului.

Pe parcursul zilei de sâmbătă (5 august) în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și sud-estul Moldovei va fi caniculă, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

Prognoză specială în București

Vremea va fi caniculară, disconfortul termic în continuare ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi mai mult senin, dar spre sfârșitul intervalului va prezenta înnorări și va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice.

Vântul va sufla în general moderat. Valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de ziua precedentă, astfel maxima va fi de 36…37 de grade, iar minima de 18…20 de grade.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot