Alexandru Rafila: Evenimentul de la Urziceni, extrem de reprobabil. Nu îmi închipuiam că aceste lucruri mai pot să se întâmple în România. Principiul umanității ar trebui să guverneze tot personalul medical (VIDEO)

Alexandru Rafila: Evenimentul de la Urziceni, extrem de reprobabil. Nu îmi închipuiam că aceste lucruri mai pot să se întâmple în România. Principiul umanității ar trebui să guverneze tot personalul medical (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Personalul medical ar trebui să fie guvernat de principiul umanității, al empatiei, al responsabilității în fața unui om care are nevoie de ajutor, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, luni, după ce o femeie a născut pe trotuar ca urmare a faptului că personalul din CPU de la Spitalul Municipal Urziceni „nu i-a acordat niciun fel de asistență medicală”.

Alexandru Rafila: Evenimentul de la Urziceni, unul extrem de reprobabil

Ministrul Sănătății a început prin a trece în revistă evenimentele de la Urziceni.

„Sincer să fiu, nu aș fi vrut să organizăm această conferință de presă, sau să avem ocazia să organizăm o astfel de conferință de presă, pentru că ea se referă la un eveniment extrem de reprobabil care s-a petrecut în cursul acestei dimineți la Spitalul Municipal din Urziceni”, a declarat Alexandru Rafila.

„După cum știți din comunicatul de presă emis de către minister, acolo o femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, s-a prezentat în cursul dimineții, s-a deplasat cu mijloace proprii la spital. Personalul care deservea Compartimentul de Primiri Urgențe nu i-a acordat niciun fel de asistență medicală, au sunat la 112 ca să preia această femeie gravidă, care mai avea doi copii, și să o transfere la o altă maternitate, pretextând că nu există personal medical calificat în serviciul de gardă”, a adăugat el.

„Femeia a plecat neînsoțită, a ajuns în fața clădirii, în curtea spitalului. Ambulanța a venit, din fericire, imediat, era foarte aproape, și s-a declanșat nașterea, travaliul. Cei din ambulanță – și aș vrea să le mulțumesc public pentru profesionalism și pentru responsabilitate – au asistat această femeie și s-a ajuns în situația în care ea a născut într-un loc total nepotrivit, categoric. Și copilul, și mama au fost transferați la Maternitatea din Slobozia. Ei sunt bine, cel puțin până în momentul de față, starea lor de sănătate este bună. Nu sunt probleme. E un copil de 2.800 de grame”, a continuat oficialul.

Alexandru Rafila susține că nu mai văzuse astfel de scene din 1985.

„Ceea ce a tulburat cred că foarte mult opinia publică, pe bună dreptate, o imagine pe care eu nu credeam să o mai revăd. Am văzut-o o singură dată, în 1985, la un spital din București, eram student pe vremea aceea și am văzut o situație similară în curtea spitalului, cu o femeie care a născut în curte. Vă dați seama că din 1985 până acum sunt 38 de ani și nu îmi închipuiam că, după 38 de ani, aceste lucruri mai pot să se întâmple în România, țară membră a Uniunii Europene”, a afirmat ministrul.

„Aș vrea să discut despre un principiu pe care nu o să putem să îl modificăm, indiferent câte sancțiuni vom da. E vorba de principiul care ar trebui să guverneze tot personalul medical, cel al umanității, al empatiei, al responsabilității în fața unui om care are nevoie de ajutor. Pentru că nu discutăm despre calificarea profesională a celui care este de gardă, ci discutăm despre un personal medical care trebuie să fie cu grijă pentru pacient, să vadă ce probleme are pacientul, să încerce să îl ajute, nicidecum să îl îndrume spre ieșirea din spital ca să îl preia o ambulanță”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie