Probleme la aplicația pentru programul „Rabla local”. Ministrul Mediului anunță că se lucrează la remedierea lor

Probleme la aplicația pentru programul „Rabla local”. Ministrul Mediului anunță că se lucrează la remedierea lor
Foto: Mircea Fechet / Facebook

Administrația Fondului pentru Mediu întâmpină probleme tehnice cu aplicația informatică pentru „Rabla local”, a precizat Ministerul Mediului, luni, într-un răspuns la postarea prin care anunța startul înscrierilor în program.

Ministrul Mediului anunță că se lucrează la remedierea problemelor ivite la aplicația „Rabla local”

Ministerul Mediului susține că AFM lucrează la remedierea problemelor tehnice.

„Momentan colegii de la Administrația Fondului pentru Mediu întâmpină probleme tehnice cu aplicația informatică și lucrează la remedierea lor. Vom reveni cu informații în cel mai scurt timp”, au scris reprezentanții ministerului.

Precizarea a venit ca răspuns la postarea prin care aceeași instituție anunța debutul înscrierilor în programul „Rabla local”. Mai exact, Ministerul Mediului distribuise un mesaj AFM, care menționa că „înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Local va începe azi, 31 iulie 2023, ora 10”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`