Regiunea Salento din sudul Italiei este afectată de incendii. Turiștii au evacuat plajele

Regiunea Salento din sudul Italiei este afectată de incendii. Turiștii au evacuat plajele
Sursa foto: Twitter - Kathimerini English Edition @ekathimerini

În Salento numărul incendiilor este din ce în ce mai mare. Din cauza vântului, joi, au fost semnalate mai multe incendii în întreaga provincie, iar pompieri sleiți de puteri au fost nevoiți să facă față unei noi zile de muncă foarte dificile.

Evacuarea reședintei

De-a lungul coastei ionice, în apropierea zonei Ugento, în ferma Rottacapozza a izbucnit un incendiu. La fața locului au intervenit pompierii și cinci echipe ale Protecției Civile. A fost necesară evacuarea unei reședințe din Rottacapozza, iar turiștii nu au avut parte de vacanța dorită, deoarece au trebuit și ei să părăsească plajele și casele din vacanță, conform G4media.

Alte incendii au fost semnnalate în zona dintre Martignano și Zollino, care au pornit din mediul rural, din cauza reziduurilor focurilor de artificii lansate pentru a sărbători San Pantaleone care este patronul municipalității.

Incendiu provocat de reziduurile artificilor

Au mai fost semnalate astfel de cazuri și în trecut, când reziduuriile artificilor au dus la incendii. Flăcările s-au extins pe câțiva kilometri și au ajuns la o fermă și au deteriorat vegetația și copacii.

Alte incendii au fost semnalate pe coasta Marina di Corsano, în apropierea unei suprafețe de circa zece hectare de tufe mediteraneene. Flăcările extinse de vânt au ajuns și pe faleză spre zona continental.

La Squinzano, din cauza unui incendiu, drumul care leagă localitatea de autostrada Lecce – Brindisi a fost întrerupt și ambele sensuri de mers sunt blocate. Mașinile care sosesc de la Statale 613 în direcția Squinzano au fost deviate spre Trepuzzi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`