Senatoarea USR Anca Dragu a precizat în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, că oricât de necesare sunt reducerile de cheltuieli, ele ar fi trebuit fi făcute mult mai devreme pentru a se vedea efecte reale la nivelul bugetului. Anca Dragu a criticat intenția coaliției de a reduce 200.000 de posturi la stat neocupate:
„Reducerea cheltuielilor ar fi fost o măsură de luat mult mai devreme, la începutul anului. Ar fi fost nevoie de o altă gândire a bugetului pe 2023. Acum să vii în luna iulie cu o ordonanță care probabil se va aplica cel mai devreme din august sau poate chiar din septembrie în care încerci să mai economisești câte ceva, d ela pixuri, agrafe de birou, caiete…este mult prea târziu să se vină cu această ordonanță de reducere a cheltuielilor. Da, e nevoie să facă această reducere dar efectul va fi unul foarte mic.
Au venit cu această găselniță, tiribombă, nu găsesc un cuvânt pentru eliminarea posturilor vacante…aceste posturi vacante se cunoșteau încă din ianuarie, din decembrie. Am mai tot explicat că posturile vacante nu se taie, ci se bugetează pe de o parte pentru că în anumite instituții ai nevoie de ele, dar și pentru că acolo unde nu ai nevoie ajută la formarea unor servicii, departamente și ca atare țin în funcție anumiți șefi de servicii, directori pentru că pentru o asemenea funcție la stat ai nevoie de un număr de subalterni, indiferent dacă ei sunt reali, în carne și oase sau pe hârtie. Ca să țină niște șefuleți îi țineau pe hârtie și îi și bugetau. Aceste sume la sfârșitul anului oricum urmau să fie economisite”.