Referendumul pentru demiterea lui Cristian Cîrjaliu din funcția de primar al comunei Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel, potrivit Ziua de Constanța.
În septembrie 2021, USR Agigea a depus la Prefectura Constanța listele cu semnăturile necesare pentru suspendarea edilului, iar după șase luni aveau să se adreseze instanțelor pe motiv că procedura ar fi blocată la nivelul prefectului Silviu Coșa.
Prefectul Constanței susține că procurorii desfășoară o anchetă pentru o posibilă falsificare de semnături în cadrul acțiunii USR și că, din acest motiv, a decis să suspende organizarea referendumului până la finalizarea anchetei.
Cu toate acestea, pe 9 iunie 2023, Tribunalul Constanța a stabilit că Prefectura Constanța trebuie să organizeze referendumul pentru suspendarea primarului din Agigea.
„Se admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanţii USR, USR filiala Constanța, USR filiala Agigea și Gabriel Ciobanu în contradictoriu cu pârâtul Prefectul județului Constanța. Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenientul Cristian Marcel Cîrjaliu, ca nefondată. Anulează adresa nr. 10114/05.05.2022 şi adresa nr. 6402/21.03.2022 emise de Instituţia Prefectului Constanţa. Obligă pârâtul Prefectul județului Constanța la soluţionarea favorabilă a cererii nr. 24104/24.09.2021 şi la organizarea referendumului pentru demiterea primarului Comunei Agigea, Cristian Marcel Cîrjaliu. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată provocate, în cuantum de 250 lei reprezentând taxe judiciare de timbru şi 5.950 lei onorariul apărătorului ales. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,la data de 09.06.2023”, se arată în soluția dată de Tribunalul Constanța.
Pe 13 și 18 iulie au fost înregistrate apelurile formulate de primar și de prefect.