O copilă de doar 14 ani a furat 20.000 de lei, intrând astfel în vizorul poliției, după ce a obținut această sumă în doar cinci luni, de la mai multe persoane.
În decursul a cinci luni, fata a săvârșit 14 infracțiuni, conform probatoriului administrat.
Din cele 14 infracțiuni, șase au fost pentru furt și opt pentru furt calificat, dintre care cinci prin pătrunderea în domiciliul persoanelor vătămate, de unde fata a furat suma de 8.780 de lei și valoarea a 9 telefoane mobile, respectiv o valoare totală de peste 20.000 de lei.
Copila a profitat de neatenția persoanelor vătămate sau de lipsa lor în încăperile respective, ori când acestea dormeau. De asemenea, fata a intrat în sediile unor instituții și persoane juridice de drept privat, saloanele de spitale, dar și în mai multe locuințe, de unde aceasta le-a furat telefoanele sau sume de bani, potrivit focuspress.ro.
Câteva dintre infracțiuni au fost realizate cu ajutorul unor persoane minore, care vor răspunde penal.
Autoritățile au dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând de pe data de 21.07.2023 și până pe 19.08.2023 inclusiv.