Vârful de sezon aduce plaje mai aglomerate şi preţuri mai mari. Chiar dacă totul este mai scump, turiștii sunt peste tot, relatează Click.ro.
Așa cum probabil era de așteptat, prețurile vacanțelor pentru familiile care au copii sunt și mai mari. Turiştii se plâng că plătesc mai scump cazarea decât distracția.
„Le punem la dispoziţie apartamente cu o chicinetă complet utilată, open space cu livingul, dormitor matrimonial, preţurile începând de la 870 de lei”, spune Alina Tobă, reprezentant de hotel.
O familie a rezervat un sejur de şase nopţi la Neptun a ajuns să plătească suma de 4.000 de lei.
„Ne-a costat aproximativ 40 de milioane. 4.000 de lei noi. Doi adulţi şi un copil”, spune dezamăgit un turist, citat de observator news.
Cei care şi-a făcut rezervare din timp pentru vacanţă au fost norocoși. Promoţiile au anulat scumpirile din vârful de sezon.
Şi preţul băuturilor este piperat. O pinia colada, de la beach bar, ajunge la 30 de lei. Pentru o bere, turiştii plătesc de trei ori preţul din magazin.
Cei care nu vor să aibă grija meselor sau a băuturii, pot alege hotelurile all inclusive. Aici prețurile pornesc de la 670 lei pe noapte.
„Seara avem spectacole de magie pentru cei mici, din nou activităţi pentru ei şi pentru cei mari începe programul de seară cu artişti foarte cunoscuţi din România”, declară Mihaela Surin, manager de hotel.