Cristina Joia, designerul de la emisiunea „Visuri la cheie”, a schimbat destinele a zeci de oameni. De curând, aceasta a vorbit despre cum își ocupă timpul când nu filmează.
Se pare că vedeta are tot felul de plăceri vinovate și susține că este o femeie de neoprit pentru că muncește enorm în domeniul profesional.
Cristina Joia este una dintre cele mai cunoscute arhitecte de la noi din țară. A început să devină persoană publică odată cu apariția în emisiunea „Visuri la cheie”, astfel că toate privirile au fost ațintite asupra ei.
Chiar și așa, vedeta a încercat să gestioneze cât mai bine acest aspect și să țină viața privată departe de ochii curioșilor. Recent, aceasta a dezvăluit care sunt activitățile sale preferate atunci când nu filmează pentru emisiune.
Primul lucru pe care îl face dimineața este să fie recunoscătoare pentru ziua care începe: „Sunt tare fericită când termin o casă și fac ședință foto. E ca și cum copilul a crescut, acum se duce în lume. E o satisfacție că tu creezi un spațiu în care o familie va trăi atâtea.
Pictez pentru proiectele mele sau colaborez cu alți arhitecți care includ arta mea în amenajări. Petrec timp cu cei dragi (inclusiv cei cu 4 picioare, îmi place să mă pierd prin muzee.
Merg la Operă, teatru, cinema (insist să vad filmele bune la Cinema și nu acasă). Citesc pe terasă, alerg prin parc (nu am timp de sală și nici nu îmi place), merg la concerte (alternativ, jazz, rock).
Am tot felul de plăceri vinovate, gen mănânc pufuleți în cadă sau înghețată prin oraș la 12 noaptea când se închide gelateria”, a declarat Cristina Joia într-un interviu pentru ciao.ro.