Lora este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Aceasta are în spate o carieră impresionantă pentru care a muncit ani la rând.
Înainte de a deveni celebră în industria muzicală, în cariera solo, vedeta a fost membră a trupei Wassabi. Colegele ei de la acea vreme i-au adus acuzații grave din cauza indiscreției de care ar fi dat dovadă.
Cel mai greu moment din carieră pentru Lora a fost un scandal cu fostele colege din trupa Wassabi, care au acuzat-o că intra peste ele când erau în pat cu iubiții.
Înființată în anul 2006, sub îndrumarea lui Marius Moga, trupa a fost alcătuită din Veronica Tecaru, Ramona Sora, Luiza Luca și Lora. Deși credeau că formau o adevărată familie, se pare că la mijloc ar fi existat mai multe neînțelegeri.
„La început eram ca o adevărată familie și ne ajutam, însă ea depășise limita. În acea perioadă era instabilă din punct de vedere emoțional și parcă își dorea să fim și noi la fel ca ea.
Începuse să se bage tot mai mult în viețile noastre intime, voia să fim la fel de nefericite ca și ea. Ajunsese în punctul în care intra peste noi în cameră, fără să bată la ușă, când eram cu iubiții noștri”, spunea Veronica despre Lora.
Cântăreața a dezvăluit că după ce s-a despărțit de cele trei artiste a avut de îndurat multe suferințe.
„A fost foarte urât ce s-a întâmplat, iar declarațiile au fost urâte. De fiecare dată când aud că a mai apărut una dintre ele să mai spună ceva îmi vine să îmi acopăr ochii și urechile. E un altfel de teroare, e aiurea… Mă uit în urmă și singurele persoane care au avut vreodată o problemă cu mine au fost oamenii pe care am simțit să îi părăsesc când am simțit că nu mai e locul meu acolo.