Experiența neplăcută prin care a trecut un sucevean, după ce a mâncat dintr-un sendviș abia cumpărat: „Era viu, mișca”

Experiența neplăcută prin care a trecut un sucevean, după ce a mâncat dintr-un sendviș abia cumpărat: „Era viu, mișca”
Sursa Foto: Freepik.com

Un bărbat din Suceava a avut parte de un șoc după ce și-a cumpărat un sendviș. Și asta pentru că a trăit o experiență cu totul neplăcută.

Surpriza neplăcută trăită de un bărbat din Suceava

„Am intrat să mănânc un sendviș, îmi era foame. Am intrat, am stat la rând, am fost servit cu un sendviș, m-am așezat imediat la masă. Am desfăcut sendvișul, cum am luat prima gură, exact de sub sendviș, un melc viu, care și mișca acolo.

Imediat am luat tava și m-am dus la ghișeu. Am întrebat ce reprezintă melcul ăla acolo, de mi l-ați pus aici. A dispărut tava imediat. Mi-a adus alt meniu. Le-am spus că nu mai pot să mănânc, că mi s-a întors stomacul pe dos, dați-mi banii înapoi. Nu au vrut să mi-i dea”, a declarat acesta pentru intermediatv.ro.

Deranjat de cele întâmplate, suceveanul a depus o plângere la Protecția Consumatorilor.

„Am depus plângere la OPC. Nu am nicio pretenție. Vreau să știe lumea, să afle ce se întâmplă acolo, să nu pățească și alții ca mine”, a mai spus bărbatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`