Fosilele unui piton, vechi de 15 milioane de ani, descoperite în Germania

Fosilele unui piton, vechi de 15 milioane de ani, descoperite în Germania

Fosilele unui piton de 3,5 metri, vechide circa 15 milioane de ani, au fost descoperite în sudul Germaniei, informează Haber Monitor. Oamenii de știință au găsit un grup de șapte vertebre într-un sat aflat  la 89 de kilometri de Munchen.

Este pentru prima dată când fosilele unui astfel de şarpe, care în zilele noastre trăieşte în regiunile tropicale din Africa şi Aisa, au fost descoperite într-o regiune situată la o latitudine atât de nordică.

Am plecat de la principiul că temperaturile medii anuale erau pe atunci de 19 grade Celsius, fără de care aceşti şerpi nu s-ar fi simţit bine. În acea epocă de optim climatic, temperaturi cuprinse între 25 şi 28 de grade Celsius se înregistrau în lunile de vară şi de 13 grade Celsius în timpul iernii, în timp ce, în zilele noastre, temperatura medie anuală din regiune este de aproximativ 8 grade Celsius. Odată cu scăderea brutală a temperaturilor, produsă în urmă cu 14 milioane de ani, destinul acestui piton a fost pecetluit”, a declarat profesorul Madeleine Böhme, de la Universitatea din Tübingen (Germania).

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)
16:40 - Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”