Facultatea din România unde s-au înscris doar 6 candidați / Absolvenții pot ajunge să fie plătiți cu zeci de mii de euro pe lună

Facultatea din România unde s-au înscris doar 6 candidați / Absolvenții pot ajunge să fie plătiți cu zeci de mii de euro pe lună
Sursa foto: Shutterstock

Doar șase candidați și-au depus dosarele de înscriere la concursul de admitere, sesiunea din iulie 2023, pentru Facultatea de Petrochimie, program de studii în limba engleză, din cadrul Universității Petrol Gaze (UPG) din Ploiești, potrivit Ziare.com.

Doar 6 candidați la Facultatea de Petrochimie, cu o zi înainte de finalizarea primei etape de admitere

Facultatea de Petrochimie din cadrul UPG Ploiești a scos anul acesta la concurs 50 de locuri pentru viitorul an universitar, dar, cu o zi înainte de finalizarea primei etape de admitere, doar șase candidați au ales să studieze ingineria chimică în engleză.

Este un program de studii destinat în general studenților străini, universitatea din Ploiești fiind preferată de tineri din fostul spațiu sovietic, dar și din Africa sau zona arabă.

Alina Brezoi, prorectorul UPG Ploiești susține că este totuși prematur să tragem linie, având în vedere că admiterea la programele universitare va continua și în lunile august- septembrie cu o a doua etapă de înscriere.

Absolvenții care au studiat ingineria petrolului pot ajunge să fie plătiți cu zeci de mii de euro pe lună

În sesiunea din 2022, la programul de Petrochimie în limba engleză s-au înscris 20 de candidați.

Nici la Petrochimie în limba română nu se îmbulzesc candidații, deși facultatea produce specialiștii printre cel mai bine plătiți din lume. Alături de facultăţile de medicină şi de navigaţie, ingineria petrolului asigură unui absolvent un loc de muncă imediat în afara ţării plătit cu peste 5.000 de euro pe lună și poate ajunge până la zeci de mii de euro pe lună, relatează Ziare.com.

Ingineria petrolului și petrochimia este considerată printre cele mai dificile şcoli cu profil tehnic, studenţii având de susţinut examene la matematici aplicate, geomecanică, geologie, chimie generală, geofizică, hidraulică, extracţia petrolului, utilaj petrolier etc.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)