Un sucevean în vârstă de 67 de ani a murit, duminică dimineața, după ce a adormit cu țigara aprinsă și casa i-a luat foc, potrivit Mediafax.
Potrivit ISU Suceava, la sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseă interiorul locuinței. Casa era construită din chirpici, lemn și era acoperită cu tablă. Aceasta avea o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și a existat periocolul ca focul să extindă și la casele învecinate.
După ce au intrat în casă, pompierii militari l-au găsit pe bărbabatul mort care suferea de un handicap locomotor.
Bunurile din interiorul casei au fost arse, iar tencuiala acesteia s-a degradat.
ISU Suceava mai spune că incendiul a pornit, cel mai probabil, din neatenție. Proprietarul ar fi aprins o țigară și ar fi adormit cu ea aprinsă.
Pompierii au reușit să salveze un cal, restul casi și locuințele învecinate.