Studenții care aleg să facă un internship plătit pe timpul verii. Profesorii spun că 80% dintre ei își găsesc de muncă în domeniu după absolvire

Studenții care aleg să facă un internship plătit pe timpul verii. Profesorii spun că 80% dintre ei își găsesc de muncă în domeniu după absolvire
Sursa foto: Freepik

Foarte mulți tineri își găsesc un internship pe timp de vară pentru a se pregăti pentru viitoarea meserie. Pe lângă faptul că vor căpăta experiență, își câștigă și proprii bani.

Câți bani primesc

Este a treia zi de practică în solarii pentru studenții de la Facultate de Horticultură. Sub supravegherea profesorilor, învață cum se recoltează corect roșiile, conform observatornews.

„Fructele de tomate, mai ales care sunt destinate consumului în stare proaspătă, trebuie să le recoltăm la maturitate deplină. Atunci când recoltăm tomatele, e obligatoriu cu codiţă, da?”, a spus Vasile Stoleru, prorector USV şi profesor de legumicultură.

Pe lângă experiență, tinerii câștigă și bani, adică peste 2.000 de lei pe lună, timp de două luni, mai mult decât salariul minim net pe economie. Este o oportunitate pentru cei care își căutau job pe timp de vară.

„Îmi doream să mă angajez şi această oportunitate cumva le-a îmbinat pe ambele. Şi experienţa, şi bănuţii. Mi-am dorit tot în domeniu să pot să învăţ. Dacă nu găseam şi aşa aplicam şi eu unde reuşeam la orice”, a transmis Ana Maria Eşanu, studentă.

Practică la Spitalul de Animale

Locuri de internship sunt și la Spitalul de Animale, un loc ideal de practică pentru studenții la Medicină Veterinară.

„Nu cred că aş fi găsit tot în domeniu pentru că este unul destul de greu. Voluntariatul ar fi fost cumva… fără să primim şi bani”, a declarat Iulia Risipeanu, studentă.

„Pentru mine e o ocazie specială de a-mi manifesta toată experienţa adunată din punct de vedere teoretic. Avem şi noi nişte frici şi după, pe parcursul verii, acestea dispar şi noi reuşim să manevrăm animalele cu multă siguranţă”, a spus Daniel Schidu, student.

25 de locuri pentru practică au fost scoase la concurs anul acesta de Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii. Pentru că munca e răsplătită, a fost și concurența, că au fost doi pe loc.

Alți 21 de tineri au fost ajutați de Universitate cu locuri de internship plătit companii private din Iași.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă
15:59 - Tablou Canvas Personalizat: Transformă amintirile tale în artă