Ministrul Mediului: Evenimentele meteo extreme tind să devină o chestiune normală / Gradul de umplere a lacurilor de acumulare e de 87%, un procent extraordinar de bun (VIDEO)

Ministrul Mediului: Evenimentele meteo extreme tind să devină o chestiune normală / Gradul de umplere a lacurilor de acumulare e de 87%, un procent extraordinar de bun (VIDEO)
Foto: Mircea Fechet / Facebook

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit despre fenomenele meteo extreme din România și alte zone de pe planetă, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate Gabriela Mihai, și a atras atenția că acestea „tind să devină o chestiune normală”, fiind „marca schimbărilor climatice”.

Ministrul Mediului, pe B1 TV, despre schimbările climatice și fenomenele meteo extreme

„Întreaga planetă discută despre modul în care ar trebui să ne pregătim pentru schimbările climatice, așa cum și în România observăm chiar în aceste zile fenomene meteo extreme, de la căldură sufocantă, până la furtuni extrem de violente. Mi-a trimis mai devreme cineva imagini din județul Bacău, unde grindina a făcut prăpăd”, a declarat Mircea Fechet.

„Din acest punct de vedere, aceste evenimente meteo extreme despre care vorbeam mai devreme tind să devină o chestiune normală, o chestiune la care suntem obligați să ne adaptăm, pentru că este marca schimbărilor climatice despre care probabil am discutat prea puțin în ultima perioadă, dar despre care, cu siguranță, vom discuta în viitor mult mai mult”, a continuat ministrul Mediului.

„În ceea ce privește modul în care ar trebui să ne pregătim, în funcție de tipul acestor fenomene (…), pe de o parte, populația trebuie să fie prevenită – și aici avem, din fericire, sistemul RO-ALERT, care funcționează bine de cele mai multe ori – și, pe de altă parte, ar trebui să fim pregătiți pentru a ne feri de astfel de pericole”, spune oficialul.

„Am avut discuții cu specialiștii din Ministerul Mediului, cu cei de la Administrația Națională Apele Române. Trebuie să vă spun că, în acest moment, gradul de umplere al lacurilor de acumulare, în România, este de 87%. E un procent extraordinar de bun, este chiar cu 15% mai mult decât am avut anul trecut în aceeași perioadă”, mai susține ministrul Mircea Fechet.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`