Primar din Gorj, limbaj neadecvat la adresa unui director al unei școli: „Ne luăm la bani mărunți? Când a luat foc n-a stat nimeni” / Motivul pentru care edilul a avut această reacție greu de înțeles

Primar din Gorj, limbaj neadecvat la adresa unui director al unei școli: „Ne luăm la bani mărunți? Când a luat foc n-a stat nimeni” / Motivul pentru care edilul a avut această reacție greu de înțeles
Sursa foto: Facebook - Primăria Comunei Bolboși

Viorel Rotaru, primarul comunei Bolboși, este edil la primul mandat ales local, și recent a avut o reacție îngrijorătoare față de un director al unei școli locale, după ce acesta a cerut socoteală în privința utilizării autoturismului primăriei în scopuri personale.

De asemenea, comportamentul edilului a fost reclamat și de Paul Olteanu, angajat al Primăriei Bolboși, supus și el unor astfel de umilințe. Acesta a detaliat toate abuzurile prin intermediul unei sesizări adresate mai multor instituții, în speranța că se vor lua măsuri împotriva acestui primar, potrivit gorjonline.ro.

Viorel Rotaru, limbaj de mahala la adresa directorului unei școli

Profesorul Laurențiu Șurcă i-a reproșat edilului că folosește mașina primăriei în scopuri personale și că o parchează la el acasă.

Reacția primarului lasă de dorit în ceea ce privește conducerea comunității: „Ne luăm la bani mărunți? Când a luat foc n-a stat nimeni, vino, bă, că luă foc pădurea în p… mea și nu știu ce. Acia primarul trebuie să se ducă. Nu mă urc pe bicicletă pentru că vrea directorul. Mai du-te-n p… mea de director că te f…în gură dacă ești nesimțit, dă-te-n p…mea!”, i-a răspuns primarul Rotaru.

Un angajat al Primăriei Comunei Bolboși îl acuză pe același edil că, de trei ani, îl batjocorește de trei ani, pe motiv că nu l-ar fi votat. În urma abuzului, Olteanu a sesizat mai multe instituții, detaliind tot ce i s-a întâmplat.

„Am fost obligat să alimentez microbuzul școlar de la domiciliul primarului, atât eu cât și colegii de pe utilaje, unde a fost ținută motorina până la data de 8.05.2023. Când mergeam la alimentat, anunțam pe domnul primar să vină să scoată motorina, care se afla într-un bazin de plastic, de o tonă, la poartă. Acesta mă ținea și câte două ore la poartă spunând că el este șeful și trebuie să aștept. Din cauză că motorina nu era ținută în condiții corespunzătoare, microbuzul școlar s-a defectat și nu a mai pornit. Încercând domnul primar să-l pornească tras a rupt distribuția”, a spus Paul Olteanu, angajat în primărie cu funcția de conducător auto.

Pe motiv că nu a vrut să lucreze pe mașinile primăriei, neconforme din punct de vedere legal, cu defecte la sistemul de frânare și care nu corespund tehnic, șoferul Paul Olteanu a fost supus mai multor umilințe de către primarul Rotaru.

„M-a pus să încarc gunoiul în satele unde nu ajunge mașina de salubrizare, în curtea postului de poliție să acopăr iarba cu nisip ca să nu mai crească. (?!) Am răspândit șase camionete de nisip până acum și am făcut tensiune 17, risipind la nisip prin soare. Am fost să demontez o vană la un hidrant și pentru că nu avea vană în magazine, domnul primar mi-a zis că, până vine dânsul de la Craiova, să scot hidrantul, iar după două ore mi-a zis să nu mai sap. Când au fost codurile de ploi și ploua cu găleata am fost să încarc gunoiul. Am fost pus să cosesc terenul de fotbal prin ploaie, fără echipament, și când am cerut echipament a zis că ce, vreau costum și cravată? Am fost amenințat că voi fi trecut muncitor și-mi va tăia salariul, fapt care s-a și întâmplat”, a mai spus șoferul primăriei, potrivit sursei citate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`