Nicolae şi Elena Ceauşescu adorau să-şi petreacă verile pe litoral, la Neptun. În ultima vreme, odată cu înaintarea în vârstă, nu prea mai făceau plajă, dar se bucurau se soare la un joc de volei sau plimbări lungi cu barca, evident, în prezenţa scafandrilor profesionişti. Iată cum şi-au petrecut cei doi ultimul sejur la mare, în iulie 1989.
În iulie 1989, soţii Ceauşescu aveau să-şi petreacă ultimele zile pe litoral. S-au cazat, ca de obicei, la casa de vacanţă a Partidului Comunist de la Neptun. Practic, până în toamna lui ’89, aparatul de partid și activul de guvern s-au mutat la mare şi tot de acolo îşi exercitau şi funcţiile, până când „tovarăşul” hotăra să se întoarcă la Bucureşti, relatează Dcnews.ro.
Ziua de 15 iulie a început normal, ca orice zi de lucru. Nicolae şi Elena au stat la program până în jurul orelor 17.00, după care s-au îmbarcat în elicopterul prezidențial și au plecat la Neptun unde aveau să-şi petreacă un weekend la mare. Nu au plecat singuri în concediu, ci au luat după ei un întreg alai de şoferi, bucătari, menajere, maseuri şi chelneri care să le facă şederea cât mai plăcută, potrivit ştiridinlume.ro.
În ultima vară petrecută la mare, Elena şi Nicolae au preferat să stea un pic mai retraşi, dar nu cât să fie departe de ochii lumii pentru că, se ştie, le plăcea să fie admiraţi, priviţi, fotografiaţi şi prezentaţi poporului în cea mai bună formă a lor, în cele mai bune haine, la cele mai bune serve la volei de plajă ori la cele mai importante întâlniri.
Celebrul cuplu îşi petrecea verile pe litoralul Marii Negre încă din anii ’60. Complexul prezidenţial era deservit de aproximativ 100 de oameni, de la agenţi, ofiţeri, bucătari, grădinari până la oameni special angajaţi care se ocupau cu afânarea nisipului şi curăţarea plajei de scoici şi de alge.
Se spune că Elena avea mereu, pe lângă ea, o femeie care o scutura de nisip pe spate şi îi culegea pietricelele din locul unde avea să se aşeze. În plus, scafandrii asigurau perimetrul în larg, ca nu cumva vreun „inamic” al poporului să se apropie de zona în care „tovarăşul” se relaxa, potrivit sursei citate.