Brăila: Învățătoarea înregistrată în timp ce își înjura elevii a fost suspenda pe toată durata anchetei

Brăila: Învățătoarea înregistrată în timp ce își înjura elevii a fost suspenda pe toată durata anchetei
Foto: libertatea.ro

Învățătoarea de la Colegiul ”Ana Aslan”, din Brăila, înregistrată în timp ce își înjura elevii, a fost suspendată pe durata anachetei începute de către Comisia de Disciplină a unității și de către Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Învățătoarea Luminița Gheorghe a fost suspendată din decizia directorului, iar aceasta nu mai are voie să predea până la finalizarea anchetei, informează Mediafax.

Ancheta a fost declanșată după ce pe internet au apărut înregistrări în care învățătoarea îi amenință și îi jignește pe elevii de clasa I. Înregistrarea audio, formată din două părţi, este montată pe fotografii luate de pe pagina de Facebook a învăţătoarei şi a apărut pe youtube.

„Măi băieţel, măi băieţel! Dacă nu te ia mama dracu’! Doamna …. mi-a zis că în miercurea aia nu sufli, nu faci nimic! Cum stai la doamna aşa şi la mine nu, ….? Ai înţeles?”, se poate auzi femeia adresându-i-se unui copil, care ar fi fost cuminte la ora de religie, dar nu și la ora ei.

Pe fundal se aude apoi vocea unui copil: „Îi e frică de doamna de nu mai ştie, de aia stă el cuminte!”, iar învăţătoarea continuă: „Dacă vrei să te calc în picioare, te calc! Să-ţi fie frică şi de mine!”.

Conducerea Colegiului Naţional „Ana Aslan” din Brăila a început o anchetă, asemenea Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).

„Eu am audiat materialul, am luat legătura imediat cu directorul şcolii, a rămas surprinsă de ce a auzit. Acest cadru didactic nu are nicio sesizare din partea părinţilor, are 30 de ani de experienţă, e un cadru didactic cu rezultate bune, toată lumea e surprinsă. Gestul este incalificabil, când o să mă întâlnesc cu dumneaei ei o să o întreb: ce ar face dacă copiii domniei sale ar fi jigniţi astfel? E terifiant, e cutremurător, e de neimaginat cum un cadru didactic care educă în primii ani de viaţă o fiinţă umană să i se adreseze astfel. Copiii vor rămâne marcaţi pe tot parcursul vieţii”, a afirma Cătălin Canciu, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)