BOR, după ce Guvernul Cioloș a tăiat finanțarea Patriahiei: Este o veste care nu ne poate bucura

BOR, după ce Guvernul Cioloș a tăiat finanțarea Patriahiei: Este o veste care nu ne poate bucura
Foto: ancheteonline.ro

După aflarea veștii că executivul condus de Dacian Cioloș nu va mai da niciun ban pentru construcția Catredalei Mântuirii Neamului, Biserica Ortodoxă Română a avut prima reacție.

”Vorbim despre un proiect, un proiect nu înseamnă o lege finală. Este o veste care nu ne poate bucura, dar considerăm că construcţiile începute, inclusiv proiectul Catedralei naţionale va putea fi continuat, întrucât conform legii Catedralei din 2005, fondurile alocate pentru această importantă construcţie nu provin doar din partea statului, în primul rând sunt fonduri alocate de Biserică, alocate prin donaţiile credincioşilor şi în ultimul rând din partea instituţiilor statului. Proiectele aflate în derulare în acest moment în cadrul Patriarhiei Române nu vor stopate, cel mult procesul de edificare al lor va fi unul evident afectat, dar în niciun caz stopat”, a spus Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, potrivit Digi 24.

Totodată, stoparea finanțării bisericilor din bani publici a fost una dintre solicitările protestatorilor care au manifestat stradal în urmă cu aproximativ o lună, după producerea evenimentului tragic din Clubul Colectiv. În același timp, ei au cerut și impozitarea averilor bisericești.

Menționăm că BOR deține aproape 80.000 de hectare de teren arabil și păduri. Biserica Ortodoxă mai deține restaurante, hoteluri, ferme și fabrici.

Patriarhul Daniel, spune că Biserica Ortodoxă Română este de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci și să renunțe la salariile de la stat.

”Suntem de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci să și renunțăm la salarii de la stat, dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv ne-a luat statul ca proprietăți. Noi nu avem nevoie să stăm cu mâna întinsă la stat tot timpul, dar statul să dea înapoi ceea ce a luat și cu tot echilibrul acesta nu mai avem nevoie de salarii de la stat și altele”, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)