Curtea de Conturi: Numele stațiilor de la metrou nu sunt corecte, iar turiştii străini se pot rătăci uşor

Curtea de Conturi: Numele stațiilor de la metrou nu sunt corecte, iar turiştii străini se pot rătăci uşor
Foto: opiniatimisoarei.ro

Probleme la metrou. Curtea de Conturi atrage atenţia că numele staţiilor nu sunt corecte şi că turiştii străini se pot rătăci uşor, pentru că denumirile acestora nu-i ajută deloc, informează B1 TV. Astfel staţiile Izvor şi Aviatorilor, nu au nimic în comun cu obiectivele aflate în zonă cum ar fi precum Palatul Parlamentului sau Parcul Herăstrău. Curtea de conturi a precizat şi faptul că la metroul bucureştean există puţine grupuri sanitare, iar acestea nu sunt semnalate corespunzător.

În raportul privind activitatea Metrotrex, Curtea de Conturi precizează că numele stațiilor de metrou îi cam încurcă pe turiştii străini veniţi în Capitală. Se precizează faptul că denumirea de „Izvor”, a stației aflată chiar lângă Parlament, nu spune nimic referitor la un obiectiv important cum este Parlamentul, atât administrativ cât și turistic.

La fel, este dat si exemplul stației Aviatorilor, care nu are nicio legatură cu Parcul Herăstrău. Cât despre Ştefan cel Mare, acesta este numele bulevardului unde se află staţia de metrou, dar turiştii nu vor şti că în apropiere este clubul sportiv Dinamo.

În același raport al Curţii de Conturi se arată şi faptul că numărul toaletelor din subteranul bucureştean este mic. Astfel numai 8 stații din cele 51 existente au grupuri sanitare si nici acelea nu sunt semnalate corespunzator nici pe harta metroului și nici pe peroane în incinta stațiilor.

De fapt lipsa toaletelor de la metrou vine din urma cu 40 de ani cand a fost concepută aceasta reţea de transport. Atunci proiectanţii nu au ţinut cont că aceste grupuri sanitare reprezintă o problemă esenţială pentru călători.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”