Cum a reușit un elev să intre la liceu cu media 1.55. Unde s-a întâmplat această situație

Cum a reușit un elev să intre la liceu cu media 1.55. Unde s-a întâmplat această situație
Sursa foto: Pixabay

Elevii care au absolvit ciclul gimnazial și au susținut Evaluarea Națională au avut posibilitatea de a se înscrie la licee. După ce rezultatele finale au fost afișate, elevii de gimnaziu au mers să își depună dosarele pentru intrarea la liceu, iar astăzi, 17 iulie, a fost ultima zi de înscrieri. Au fost publicate și rezultatele pentru repartizarea în licee pentru romi și elevii cu CES (cerințe educaționale speciale). Mai mult, un elev a reușit să intre la liceu cu media 1.55.

Elevi cu medii mici au intrat la liceu

Conform unui ordin ce reglementează admiterea la liceu, pentru locurile CES, elevii sunt repartizați mai devreme față de ceilalți. Repartizarea computerizată a celorlalți viitori liceeni va avea loc pe 19 iulie. Inspectoratele școlare județene au obligația de a publica listele cu elevii care sunt repartizați în acest fel. Astfel, un elev cu media 1,55 a fost repartizat la liceu, informează Cancan.

În instituțiile de învățământ, Inspectoratele Școlare Județene sunt obligate să aloce locuri diferite pentru elevii romi și cu CES. În acest fel, elevul cu media foarte mică a reușit să intre la liceu. Este vorba despre un elev din județul Gorj.

La nivelul județului, 22 de elevi romni și 18 elevi cu CES au fost repartizați la licee. Cei care se încadrează în ultima categorie au avut medii între 1,55 și 7,45, iar zece dintre elevii cu CES au avut media sub 5.00. Mai există și alte cazuri, tot în județul Gorj, în care un elev cu media 2,65 și altul cu media 2,75 au intrat la liceu.

Beneficiile elevilor cu CES

Totodată, în cazul elevilor cu CES, în anul 2017, Guvernul a aprobat „modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înmatriculați în sistemul de învățământ preuniversitar”.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației din acea vreme, „drepturile de care beneficiază copiii cu CES constau în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi găzduirea gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`