Podul Kerci din Crimeea, atacat din nou de ucraineni. Au fost raportate două victime în urma exploziilor puternice, iar traficul este închis

Podul Kerci din Crimeea, atacat din nou de ucraineni. Au fost raportate două victime în urma exploziilor puternice, iar traficul este închis
Foto: Captura Twitter

Guvernatorul rus al peninsulei Crimeea, care a fost anexată, a anunţat că un incident a avut loc pe un pod important ce leagă regiunea Crimeea de Krasnodar din Rusia, determinând întreruperea circulaţiei în zonă, scrie Agerpres.

Ministerul Transporturilor al Rusiei a confirmat deteriorarea carosabilului

Circulaţia a fost întreruptă pe podul Crimeei. O situaţie de urgenţă s-a produs în zona pilonului 145 din regiunea Krasnodar, situată în sud-vestul Rusiei”, a indicat Serghei Aksionov pe Telegram, fără a preciza natura incidentului.

Forţele de ordine şi toate serviciile competente examinează situaţia”, a adăugat el, cerând conducătorilor auto să aleagă o rută alternativă.

În cadrul unui minister din Crimeea, s-a înființat un centru de coordonare, conform informațiilor furnizate de agenția de presă rusă TASS, citând autoritățile locale.

Ministerul Transporturilor al Rusiei a confirmat că carosabilul podului s-a deteriorat. Potrivit bloggerilor militari ruși, citați de jurnalistul Oliver Carroll pe Twitter, se presupune că podul a fost atacat cu drone ucrainene în jurul orei 3 dimineața. Sunt raportate două victime, iar o parte din edificiu ar fi fost avariată.

Podul din Crimeea a fost inaugurat în 2018

La începutul lunii iulie, Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, a sugerat că forțele ucrainene au fost implicate într-un atac asupra podului, în octombrie 2022. Acest atac a perturbat transportul între Rusia și Crimeea și a reprezentat o lovitură psihologică pentru Moscova, constituind totodată o victorie majoră în materie de propagandă pentru Kiev, conform CNN.

Podul din Crimeea, inaugurat în 2018, traversează strâmtoarea Kerci, conectând teritoriul rus cu peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014. Acest pod a devenit un simbol al anexării din 2014 și este utilizat de armata rusă pentru a aproviziona trupele cu materiale în sudul Ucrainei. Rusia a afirmat constant că podul nu este expus la niciun pericol, în ciuda conflictelor din Ucraina, dar a amenințat Ucraina cu represalii în cazul în care forțele ucrainene ar încerca să atace podul sau peninsula Crimeea.

Peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014, servește drept bază pentru forțele ruse, în special pentru desfășurarea de trupe și întreținerea echipamentelor militare. Podurile care leagă peninsula de sudul ocupat al Ucrainei sunt extrem de importante pentru desfășurarea operațiunilor militare de către Rusia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`