Simona Halep a fost audiată în cazul de dopaj în care este implicată încă din toamna anului 2022. Sportiva așteaptă acum un verdict din partea Tribunalului Sports Resolutions. Răspunsul audierii ar fi trebuit să vină pe 13 iulie, însă, fiind un caz complicat, acesta pare că întârzie.
Audierea Simonei din luna mai în cazul de dopaj a fost amânat până la finalul lunii iunie, când, în sfârșit, sportiva noastră a fost audiată și urmează să primească verdictul final.
În fața instanței, Simona Halep a pledat nevinovată, în timp ce avocații au prezentat toate argumentele care să conducă totul spre o decizie favorabilă.
Simona Halep ar fi trebuit să primească răspunsul pe 13 iulie, dar s-a menționat că acesta poate întârzia, întrucât este vorba despre un caz complex.
Fiind un verdict foarte mult așteptat, acum, pe ultima sută de metri, tensiunile sunt tot mai mari, însă un mesaj al Simonei din această perioadă plină de nesiguranță oferă totuși o speranță.
Acum câteva ore, sportiva noastră a publicat un mesaj pe contul de Instagram. A postat o fotografie ce are fundalul întunecat, dar care poartă în mijloc o rază de soare, prinsă în pumn, motiv pentru care am putea spune că după lunile grele prin care a trecut Simona, soarele apare în sfârșit și pe strada ei, potrivit eurosport.ro.
„Ceea ce ai, toți pot avea. Dar ceea ce ești, nimeni nu poate fi”, este mesajul publicat de Simona Halep.