O profesoară de matematică de la liceul din Azuga, concediată după ce a fost acuzată că făcea presiuni pentru ca elevii să facă meditaţii cu ea

O profesoară de matematică de la liceul din Azuga, concediată după ce a fost acuzată că făcea presiuni pentru ca elevii să facă meditaţii cu ea
Sursa foto: Pixabay.com

Un scandal a izbucnit la ai liceul Teoretic din Azuga, unde peste o sută de părinţi ai unor foşti sau actuali elevi au semnat memorii prin care reclamau comportamentul „discreţionar şi abuziv”, acte de bullying şi presiuni pe care profesoara de matematică le făcea pentru ca elevii săi d ela ore să facă pregătire.

În urma reclamațiilor, cadrul didactic a fost concediat. Decizia a fost luată de consiliul de Administraţie al Liceului Teoretic Azuga în şedinţa din 7 iulie, a anunţat, vineri, deputatul de Prahova Mihai Poliţeanu, membru al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor.

Parlamentarul a trimis Ministrului Educaţiei şi Inspectoratului Judeţean Prahova petiţia semnată de părinţi ai unor actuali sau foşti elevi ai Liceului Teoretic Azuga, prin care aceştia solicitau declanşarea de urgenţă a cercetării disciplinare faţă de profesoara respectivă. Potrivit sursei citate, părinţii elevilor o acuzau pe profesoară de „comportament discreţionar şi nerespectarea prevederilor legale”, susţinând că aceasta le cerea elevilor să îi plătească meditaţii, făcând presiuni pentru ca propriii elevi să facă meditaţii contracost.

De asemenea, părinţii au mai reclamat şi acte de bullying şi hărţuire verbală la adresa elevilor, precum şi un „comportament abuziv cu consecinţe traumatizante pentru elevi”, susţinând că la un moment dat, la o oră a cadrului didactic un elev a leşinat la oră , iar alţi elevi au făcut atacuri de panică.

Reclamaţiile la adresa profesoarei au fost semnate de 106 părinţi. Sesizări privind comportamentul cadrului didactic au fost depuse la conducerea şcolii încă din anul 2021, dar şi cu ani înainte. În 2013, în urma unei reclamaţii la Inspectoratul Şcolar, profesoara a fost schimbată de la o clasă şi din funcţia de diriginte. De-a lungul timpului, au existat, conform deputatului Mihai Poliţeanu, inclusiv sesizări la Poliţie şi Parchet privind comportamentul cadrului didactic, dar şi rapoarte de evaluare psihologică pentru trei elevi traumatizaţi de profesoară.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)