Șase tineri din Bacău și Iași au fost arestați preventiv pentru trafic de substanțe cu efecte psihoactive

Șase tineri din Bacău și Iași au fost arestați preventiv pentru trafic de substanțe cu efecte psihoactive
Foto: digi24.ro

Șase tineri din județele Iași și Bacău au fost arestați preventiv pentru trafic de substanțe cu efecte psihoactive, în urma a 11 percheziţii domiciliare efectuate de DIICOT.

Doi tineri au fost prinși în flagrant în timp ce ar fi comercializat aproximativ 100 de grame de produse vegetale susceptibile a avea efecte psihoactive, scrie Mediafax.

În urma celor 11 percheziții, polițiștii și procurorii au ridicat 30.255 de lei, 700 de euro şi dispozitive electronice de mărunţit şi cântărire, substanţe vegetale mărunţite şi ţigarete confecţionate artizanal.

Astfel, polițiștii au întocmit nouă mandate de aducere, iar suspecții au fost duși la sediul DIICOT pentru audieri.

În urma acestora, șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore, sub acuzația de constituire a unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni interzise cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`