Gabriela Firea, ministru al Familiei și prim-vicepreședintă PSD, susține că Ștefan Godei, patronul azilelor groazei, nu a fost șoferul său nici la Primăria Capitalei, unde „a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane”, și nici la Senat, unde el „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial”, transmite G4Media.ro.
Reacția Gabrielei Firea, care a fost transmisă de Ministerul Familiei, vine în contextul informațiilor că Ștefan Godei ar fi fost angajat la Primăria Capitalei în mandatul Gabrielei Firea, dar și la cabinetul de senatoare al social-democratei.
„Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informații apărute în presă.
Inculpatul din dosarul azilelor din județul Ilfov NU A FOST VREODATĂ ȘOFERUL MEU. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc.
La Primăria Capitalei bărbatul din acest dosar nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane.
Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat”, a declarat Gabriela Firea.