Medici trimiși în judecată după ce au adus sute de cornee pentru transplant, fără autorizație, din Italia

Medici trimiși în judecată după ce au adus sute de cornee pentru transplant, fără autorizație, din Italia

Doi medici, administratori la o clinică privată de oftalmologie din Bucureşti, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru aducerea, fără autorizație, a sute de cornee. Ei sunt judecați și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, conform Agerpres.

În perioada 2019-2022, în numele clinicii oftalmologice, cei doi medici au adus în România, din Italia, 303 cornee, fără să dețină autorizație specială emisă de Agenția Națională de Transplant.

Medicii au adus 303 cornee, fără să fie autorizați

Legea Sănătății condiționează legalitatea importului de țesut uman de existența unei autorizații speciale pe care o poate emite doar Agenţia Naţională de Transplant, organism aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Nicio operațiune de import din cele 109 menționate în rechizitoriu nu a fost autorizată de Agenția Națională de Transplant.

De asemenea, doctorii sunt vizați și de infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, după ce aceștia au declarat în fals că dețin autorizații pentru corneele transportate din Italia.

Documentele falsificate au fost folosite în relațiile derulate cu  Banca Fondazione Degli Occhi Del Veneto – Onlus din Italia, potrivit sursei citate.

Pacienții care au beneficiat de transplant de cornee nu au depus plângeri împotriva celor doi doctori, motiv pentru care procurorii nu au putut cerceta dacă a existat în această speță vreun caz de malpraxis, potrivit Simonei Anghel, purtător de cuvânt și procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Medicii își vor continua activitatea, întrucât nu a fost introdusă nicio interdicție împotriva acestora, însă nu au mai fost efectuate operații de cheratoplastie.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului l Bucureşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`